PROFCEISS ← Înapoi la ProfceissTools

Condiții de utilizare a site-ului tools.profceiss.com

Versiunea 1.0 din 25 septembrie 2026

Această pagină

Apreciem faptul că parcurgeți cu atenție această pagină înainte de a utiliza conținutul site-ului. Vizitarea și utilizarea acestui site presupun că ați luat act de și sunteți de acord cu aceste condiții de utilizare. Cu alte cuvinte, prin vizitarea și utilizarea site-ului se consideră că ați acceptat aceste condiții de utilizare.

Acceptarea condițiilor de utilizare reprezintă acordul de voință dintre dumneavoastră și noi în legătură cu utilizarea site-ului. Dacă una dintre prevederile acestui act devine nulă sau invalidă, toate celelalte rămân valabile, pe cât posibil.

Această pagină a fost dezvoltată de PROFCEISS ELECTRIC S.R.L., înregistrată la Registrul Comerțului Ilfov cu nr. J2022001430233, CUI RO 37131030, cu sediul în sat Săftica, comuna Balotești, Calea București nr. 103B, județul Ilfov, e-mail office@profceiss.ro, telefon 0747 755 489, și PROFCEISS GREEN ENERGY S.R.L., înregistrată la Registrul Comerțului Argeș cu nr. J2024045680005, CUI RO 50967521, cu sediul în Câmpulung, str. Negru Vodă nr. 111, camera 2, etaj 1, jud. Argeș, e-mail tehnic@profceiss.ro, telefon 0748 738 206, denumite în continuare în mod colectiv Profceiss.

Scop

Pagina web dezvoltată de Profceiss are în principal scopul de a oferi persoanelor fizice și/sau juridice accesul la o suită de instrumente utile în cadrul activității profesionale în domeniul instalațiilor electrice („Instrumentele”).

Simpla accesare a paginii web sau crearea unui cont de utilizator echivalează cu studierea unei prezentări a serviciilor oferite de Profceiss. Astfel, informațiile prezentate pe site nu pot și nu vor produce efecte juridice sau de altă natură, nu reprezintă o ofertă angajantă sau o obligație asumată de Profceiss și nu sunt echivalente unui contract încheiat între părți.

Orice relație contractuală între părți se va materializa prin optarea de către utilizator pentru unul dintre serviciile oferite de Profceiss, iar aceasta va fi guvernată de termenii și condițiile specifice ale serviciului ales.

Așadar, prezentele condiții de utilizare se referă strict la utilizarea paginii web și nu la accesarea serviciilor oferite de societăți, acestea fiind reglementate separat.

Modificarea condițiilor de utilizare

Prezentele condiții de utilizare pot fi modificate oricând, în cazul în care există modificări legale sau actualizări de fapt importante. Modificarea se va efectua fără vreo notificare anterioară sau ulterioară, prin simpla actualizare a termenilor. Site-ul va afișa în permanență varianta actuală a condițiilor de utilizare, versiunea și data actualizării.

Protecția datelor cu caracter personal

Toate informațiile privind modalitatea de colectare și utilizare a datelor cu caracter personal, precum și informațiile relevante privind drepturile dumneavoastră se regăsesc aici.

Protecția minorilor

Cu toate că pagina web tools.profceiss.com nu are un conținut destinat minorilor, acesta nu este vătămător. Părăsirea site-ului și accesarea în lanț a unor linkuri către alte site-uri, care ar putea conduce utilizatorul la pagini nerecomandate minorilor, nu se află sub controlul Profceiss. Recomandăm părinților monitorizarea accesului minorilor la internet.

Securitate

Site-ul folosește cookies pentru îmbunătățirea modalității de funcționare a serviciilor și resurselor site-ului. Politica de cookies poate fi studiată aici.

Legătura cu pagina web este criptată (HTTPS).

Pot exista momente în care Instrumentele sau Calculatorul Casa Verde Baterii sunt nefuncționale sau nu se afișează corect. Orice probleme tehnice din partea noastră vor fi rezolvate cu celeritate, însă nu putem garanta calitatea serviciilor de internet, stabilitatea conexiunii sau modalitatea de afișare a paginilor web în browserul dumneavoastră.

Orice reclamație sau sesizare privind defecțiunile tehnice apărute pe parcursul utilizării Instrumentelor poate fi transmisă direct prin e-mail la adresa office@profceiss.ro sau direct în cadrul secțiunii de raportare relevante a fiecărui Instrument.

Linkuri

Linkurile aflate pe pagina web sunt indicate în conformitate cu prevederile legale și au menirea de a redirecționa utilizatorul către pagini de internet oficiale ale autorităților publice (Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Administrația Fondului pentru Mediu, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor etc.), care să asigure o bună informare și respectarea drepturilor utilizatorului.

Linkurile din cadrul Profceiss Academy fac trimitere către cursuri, tutoriale și materiale externe utile dezvoltării profesionale.

Nu ne asumăm răspunderea pentru modalitatea în care utilizatorul alege să utilizeze aceste site-uri sau orice alt site accesat ulterior.

Exonerarea de răspundere

Profceiss Electric și Profceiss Green Energy nu pot fi ținute responsabile pentru nicio daună (inclusiv diminuarea profitului, întreruperi de activitate și/sau pierderi de date) cauzată de sau în legătură cu utilizarea site-ului și a Instrumentelor în conformitate cu prezentele condiții și cu condițiile proprii utilizării Instrumentelor, sau provenită de la site, chiar și în condițiile în care am cunoscut sau ar fi trebuit să cunoaștem posibilitatea apariției unor astfel de pierderi.

Utilizatorii iau la cunoștință faptul că disponibilitatea continuă a oricărei pagini web nu poate fi asigurată, iar stocarea datelor într-un cloud extern este însoțită de riscul pierderii acestora ca urmare a unor incidente informatice independente de voința sau controlul administratorului de sistem. În acest sens, recomandăm întotdeauna salvarea datelor dumneavoastră și pe un alt suport.

În măsura în care totuși se va solicita antrenarea răspunderii, aceasta va fi proporțională cu și nu va depăși suma plătită de dumneavoastră pentru a beneficia de serviciile oferite de site.

Informațiile de pe acest site nu reprezintă consultanță tehnică, juridică sau financiară și pot fi folosite exclusiv în scop de informare generală, și nu pentru luarea unor decizii.

În același sens, rezultatele oferite de Instrumente reprezintă elemente ajutătoare pentru administrarea afacerii, a angajaților, a proiectelor și pentru realizarea schemelor electrice și a necesarelor de materiale, însă nu pot reprezenta baza unică a luării unor decizii, acestea necesitând întotdeauna verificare și confirmare din partea unui utilizator uman și aprobare de la organele decizionale ale Utilizatorului.

În același sens, Profceiss nu va fi răspunzătoare de modalitatea în care utilizatorii vor folosi rezultatele furnizate de Instrumente în relațiile lor cu terții sau în vederea administrării propriei afaceri, sau de respectarea de către utilizatori a prevederilor legale privind protecția datelor cu caracter personal sau a oricăror alte prevederi legale incidente.

Prevederile prezentei secțiuni au semnificația unei reduceri/înlăturări convenționale a răspunderii, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Copyright

Reproducerea și utilizarea oricăror texte, informații și/sau imagini, în orice formă, din cadrul acestui site se pot face doar cu acordul expres al Profceiss Electric și Profceiss Green Energy. Sigla firmelor este marcă înregistrată, protejată în conformitate cu legislația în materia drepturilor de autor.

Litigii

Orice litigiu survenit în legătură cu utilizarea site-ului sau a Instrumentelor va fi soluționat pe cale amiabilă, dacă este posibil, în termen de 30 de zile de la data semnalării cauzei. Semnalarea cauzei se va face în scris, pe adresele de e-mail indicate sau prin intermediul formularului de contact.

Dacă litigiul nu s-a putut soluționa pe cale amiabilă în termenul menționat, acesta va fi dedus instanței competente conform normelor legale aplicabile.

Contact

Pentru formularea oricăror întrebări, sugestii sau sesizarea oricăror nereguli privind funcționarea paginii web, puteți utiliza adresele de e-mail indicate sau formularul de contact.

Politica de confidențialitate · Politica cookie · Termenii calculatorului Casa Verde baterii